Cursuri gratuite de arhitectură, inginerie şi urbanism pe edX

Postat la 12.09.2016 de ADMIN in ȘTIRI, Interne, Arhitectură + urbanism

 Share

     Creată de Harvard şi MIT, platforma edX oferă acces la mai mult de 800 de cursuri online gratuite. Cei care vor să urmeze aceste cursuri pot, de asemenea, opta pentru a obţine un certificat de la universităţi de top din întreaga lume între care Harvard, MIT şi UC Berkeley. De regulă, certificatele se obţin contra cost, există însă şi opţiunea de a urma cursurile fără a solicita primirea unui certificat. În plus, deşi pentru obţinerea unui certificat cursanţii trebuie să plătească, privite în contrast cu sumele care ar trebui cheltuite pentru a urma “on campus” cursurile uneia dintre aceste universităţi, costurile presupuse de un certificat sunt foarte scăzute, în medie, aproximativ $100.

     Oferta disponibilă este una foarte variată şi acoperă subiecte precum: literatură, poezie, medicină, biologie, economie, istorie, dar şi inginerie, arhitectură şi urbanism.

     Cursurile sunt predate cu precădere în limba engleză şi le oferă cursanţilor opţiunea de a-şi descărca înregistrările video sau materialele de studiu puse la dispoziţie. De asemenea, aceştia pot regla viteza cu care se desfăşoară o anumită înregistrare, pentru a o adapta nivelul şi ritmului lor de înţelegere şi pota apela, dacă este cazul, şi la transcrierile în limba engleză ale cursurilor. Modul de desfăşurare al fiecărui curs este prezentat încă de la început, iar prezentarea include, alături de cuprinsul subiectelor ce vor fi abordate şi a listei de teme pe care studenţii trebuie să le facă, şi o aproximare a timpului pe care fiecare cursant ar trebui să şi-l rezerve sătămânal pentru a parcurge eficient cursul respectiv. 

     Studenţii au acces la forumuri de discuţie unde pot interacţiona cu alţi cursanţi sau cu persoane desemnate de coordonatorii cursului să modereze aceste discuţii. Modalităţile de evaluare sunt prezentate de la început şi, de regulă au la bază, teste grilă care pot fi corectate uşor cu ajutorul soft-ului online sau proiecte care trebuie predate pentru a fi evaluate în sistemul peer-review (prin analiza şi feedback-ul oferite de alţi colegi).

     Există cursuri care au un program oarecum rigid, având o perioadă strictă de desfăşurare şi pentru care materialele de curs devin accesibile progresiv, pe măsură ce cursul avansează, dar şi cursuri care permit mai multă flexibilitate, oferindu-le cursanţilor acces la toate materialele de la bun început şi permiţându-le să progreseze în ritmul pe care şi-l impun ei înşişi.

     Între cursurile relevante pentru cei interesaţi de arhitectură, inginerie şi urbanism se numără următoarele:


     Alte cursuri legate de arhitectură pot fi găsite înregistrate în următoarele catogorii: 




Articol din domeniile

ȘTIRI Interne Arhitectură + urbanism

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!