Care sunt funcţiunile minim necesare unei locuinţe sau la ce nu putem renunţa când ne facem casa

Postat la 29.03.2018 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Interne, Arhitectură + urbanism

 Share

Conform Legii Locuinţei în vigoare în România, locuinţa este definită ca fiind o “construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.”

Pentru a putea fi descrisă drept convenabilă o locuinţă trebuie să răspundă prin caracteristicile sale nevoilor utilizatorilor şi să rezolve necesităţi esenţiale precum acelea de: odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă. 

Legislaţia din România stabileşte criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească o locuinţă în general, în funcţie de suprafaţă şi în funcţie de numărul de persoane care o ocupă.

Discutăm în acest articol doar despre numărul camerelor şi funcţia pe care trebuie să o îndeplinească acestea în cadrul întregului. 


1. Acces individual


Înainte încă de a discuta despre spaţiile din interiorul locuinţei, un prim aspect de care ar trebui să se ţină cont este ca accesul la spaţiul respectiv să fie liber şi individual. Altfel spus, accesul la locuinţă nu trebuie să fie unul de trecere prin spaţiul ocupat de alte persoane, ci unul liber. 


2. Cerinţe minimale generale


Aşa cum aminteam mai sus o locuinţă trebuie să le asigure celor care o ocupă cel puţin următoarele:


3. Câte camere ar trebui să aibă o locuinţă în funcţie de numărul membrilor familiei


Legea Locuinţei defineşte familia ca fiind compusă din: soţ, soţie, copii şi, eventual, părinţii soţilor, care locuiesc şi se gospodăresc împreună. Având în vedere această definiţie e mai puţin surprinzător că sunt specificate criterii pentru familii cu până la 8 membri. 

Astfel în funcţie de numărul celor care ocupă locuinţa aceasta ar trebui să aibă una până la minimum 5 camere conform tabelului 1 de mai jos.



Tabel 1. Numărul minim de camere în funcţie de numărul membrilor dintr-o familie (adaptat din Legea Locuinţei)

 

4. Care sunt fucţiunile minime necesare ale unei locuinţe


Indiferent de numărul de persoane orice locuinţă ar trebui să ofere următoarele funcţiuni:


Cu excepţia locuinţelor cu o singură cameră, toate celelalte trebuie să aibă în plus şi o cameră de zi. În cazul locuinţei cu o singură cameră spaţiul acesteia va include la un loc spaţiul destinat camerei de zi şi spaţiul pentru dormit. De asemenea, indiferent de dimensiunea locuinţei, spaţiul pentru luat masa este gândit ca fiind parte fie din spaţiul camerei de zi, fie din spaţiul bucătăriei. 

 

5. Încăperile sanitare şi dotarea minimă a acestora

5.1. Numărul încăperilor sanitare


Numărul încăperilor sanitare variază în funcţie de numărul camerelor unei locuinţe. Locuinţele cu una sau două camere trebuie să aibă minimum o baie, iar cele care au trei până la cinci camere vor avea fie două băi, fie o baie şi un duş sau o baie şi un WC conform Tabelul 2 de mai jos.


Tabel 2. Numărul încăperilor sanitare în funcţie de numărul camerelor locuinţei (Sursa: Legea Locuinţei)


5.2. Dotarea minimă a încăperilor sanitare



În funcţie de specificul lor şi, implicit, de nevoile pe care trebuie să le acopere încăperile sanitare ar trebui să fie prevăzute, conform legii, cu o serie de dotări minimale. Acestea sunt prezentate pe larg în Tabelul 3 de mai jos.  



Tabel 3. Dotarea minimă a încăperilor sanitare (Sursa: Legea Locuinţei)


6. Dotarea minimă a bucătăriei



Privind bucătăria, legea precizează că bucătăriile locuinţelor cu două până la cinci camere trebuie să fie dotate cu spălător cu cuvă şi picurător. Pentru locuinţele cu o singură cameră această dotare nu este obligatorie. 


7. Dotarea minimă cu instalaţii electrice

Sunt specificate în Legea Locuinţei şi minimele necesare privind instalaţiile electrice - Tabel 4. În plus faţă de ce specificate în Tabelul 4, legea prevede şi că spaţiile de depozitare şi circulaţie trebuie să fie şi acestea prevăzute cu prize şi aplice. De asemena, pentru fiecare locuinţă ar trebui să existe o instalaţie de sonerie. 



Tabel 4. Dotarea minimă cu instalaţii electrice


8. Excepţii valabile pentru locuinţele din mediul rural


Locuinţele situate în mediul rural sunt tratate în mod separat, astfel, în cazul acestora se acceptă ca dotările minime prevăzute în lege pentru bucătărie şi încăperi sanitare să fie realizate pe parcursul existenţei construcţiei. Prevederea ia astfel în calcul situaţia în care nu există încă opţiunea de a racorda locuinţa la reţelele de utilităţi sau la sistemul propriu de alimentare cu apă şi evacuarea controlată a apelor uzate. 

Locuința voastră cum se încadrează în aceste norme definite de lege? Și în plus, ce modificări credeți că va aduce tehnologia și inovațiile ultimilor ani acestor standarde? De la încărcare wireless pentru electronice, până la sisteme de casă inteligentă care comandă o multitudine de aparate existente într-o casă.




Articol din domeniile

ȘTIRI Interne Arhitectură + urbanism

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!