Cobul. Impactul clădirilor asupra mediului

Postat la 09.03.2018 de Mihaela Ioncelescu in ȘTIRI, Interne, Tehnologie

 Share

Luna august a fiecăruia din ultimii ani aduce cu sine momentul în care omenirea a consumat resursele pe care Pământul ni le pune la dispoziție pentru un an de zile. Organizațiile ecologiste calculează cu precizie data la care se termină resursele generate de Pâmânt, Earth Overshoot Day, mai precis ziua când solicitările umanității depășesc capacitatea de regenerare a Pământului în acel an. Secolul XXI este cel în care umanitatea folosește natura de 1,7 ori mai repede decât capacitatea acesteia de a se regenera. Cu alte cuvinte, folosim deja resursele a 1,7 planete Pământ într-un singur an.

Datele oferite de Global Footprint Network arată că la prima estimare, în 1970, data scadentă a fost 23 decembrie. Din acel moment termenul a fost depășit constant, astfel că în 1980 a fost 3 noiembrie, în 1990 a fost 13 octombrie, în 2000 a fost 4 octombrie, în 2005 – 3 septembrie, pentru ca în 2010 să fie deja 28 august. Sunt termene de la care omenirea funcționează “pe credit”.

,,Efectele epuizării resurselor naturale sunt deja vizibile: lipsa apei potabile, deşertificarea, eroziunea solurilor, scăderea productivităţii agricole, despăduririle, dispariţia unor specii etc. Putem trăi pe credit doar provizoriu, deoarece natura nu ne permite acest lucru", susţin specialiştii Global Footprint Network. Cercetătorii atrag atenția că principala vină o poartă emisiile de dioxid de carbon care reprezintă 60% din întreaga noastră amprentă ecologică, iar absența unor acțiuni clare de remediere a acestei probleme va face ca omenirea să trăiască “pe credit” chiar înainte de jumătatea anului, în orizonul lui 2030.

Preocupările sunt majore la nivel mondial însă cantitatea de dioxid de carbon eliberată în atmosferă crește în continuare. Acordul pentru climă semnat la Paris și adoptat în 2015 vizează tocmai limitarea încălzirii mondiale sub pragul de 2 grade Celsius în raport cu nivelul temperaturii globale înregistrat înainte de Revoluția industrială și atingera unui “nivel de zero emisii” până la sfârșitul acestui secol.

Eficiența energetică este dezideratul marilor proiecte rezidențiale ale acestui secol, un scop nobil pentru atingerea căruia nu ținem seama îndeajuns procesul mult mai amplu pe care îl implică, de fapt, construcția de clădiri, de la extracția materiei prime, procesul de producțiea meterialelor de construție, transportul, instalarea, utilizarea și reutilizarea sau recliclarea materialelor. 

Clădirile europene sunt responsabile pentru utilizarea a 50% resurselor, 40% din consumul energetic şi produc 25% din deşeurile unui oraş, arată studiul “Vision 2030 & Strategic Research Agenda - Focus Area Cities and Buildings” al Platformei europene pentru tehnologii în construcții (ECTP). În condițiile în care aproape jumătate din materialele extrase din sol sunt utilizate pentru produse de construcție, aproximativ 45% din energia mondială generată este folosită pentru a permite funcţionarea şi menţinerea clădirilor şi 5% pentru construcţia acestora (conform The Chartered Institute of Building).

Veacul al XIX-lea a pus la dispoziția omenirii oțelul, iar secolul următor a însemnat explozia betonului armat. Civilizația își trăiește cel de-al treilea mileniu încorsetată în fier, sticlă și beton, angrenată într-o competiție a zgârie norilor ce caută parcă în înălțimi aerul tot mai puțin al unei planete sufocate.

Din fericire, soluțiile mult mai prietenoase cu mediul înconjurător reinventează materiale folosite de omenire de mii de ani. O arhitectă din România, care a petrecut 12 ani în Canada, a introdus în țără experimentul ecologic al tehnicii cobului. Ileana Mavrodin a demarat proiectul Casa Verde, construind de la zero o casă din cob într-un sat de pe malul stâng al râului Nera din județul Caraș-Severin. Casa din cob de la Sasca Română a fost prima clădire de acest tip din țară, un prototip care a oferit datele necesare pentru acest tip de construcție.

“Pentru moment cobul poate fi folosit mai ales in ecoturism, locuinţe de vacanţă sau sate ecologice, dar eu îl vad folosit şi în spaţiul public al unui zgârie nori ca o nişa racoroasă pentru luat masa într-o zi fierbinte de vară sau cu un şemineu în timpul iernii. În anii 80 a fost piramida de sticlă la Louvre, în secolul 21 poate fi o structură de cob în piaţa centrală a unei mari metropole”, explică arhitecta Ileana Mavrodin pe pagina de prezentare a proiectului Casa Verde.

Arhitecta a decis să utilizeze cuvântul englez Cob pentru a denumi amestecul de pamânt lutos, apa, paie si nisip. De ce se deosebește de românescul chirpici? Pentru că „se frământă până ajunge la consistența aluatului de pâine; nu se folosesc cofraje pentru punerea în operă, formele organice îi conferă o rezistență de excepție la încercări seismice sau de lată natură; se modelează cu mâna; fiecare construcție e unică și irepetabilă reflectând personalitatea și dispoziția de moment a modelatorului; între construcție și modelatorul său se crează o legătură spirituală unică”, explică Ileana Mavrodin.

Beneficiile constatate în ridicarea căsuței din cob au scos în evidență avantajele acestui timp de construcție care elimină toate materialele toxice, oferă eficiență energetică întrucât masa termică a cobului permite încălzirea necesară este minimă, iar șantierul nu a produs deșeuri. Casa verde are fundație din piatră 80 de centimetri adâncime și 60 lățime acoperită cu o centură de beton armat de 20 de centimetri, ziduri groase de 60 de centimetri, acoperiș cu iarbă, apă curentă adusă prin cădere liberă, curent de la o baterie solară, iar pereții sunt acoperiți cu tadelakt, o tehnică arabă ce amestecă lut, var, cenușă, nisip foarte fin și alte componente și care seamănă cu un fel de smalț, făcând casa impermeabilă. Farmecul căsuței parcă desprinsă din poveștile cu hobbiți și costul de doar 2.000 de dolari, din care 400 de dolari terenul, au determinat mai multe familii să abordeze această tehnică.

Pentru cei care privesc cu neîncredere această tehnică prea tradițională, răspunsul vine din rezistența în timp a căsuțelor din cob care, îngrijite corespunzător, rămân trainice timp de sute de ani. Una dintre cele mai vechi construcții din cob este o căsuță construită în anii 1400 ce poate fi văzută la Devon, în Marea Britanie. Condițiile necesare: o fundație solidă care să nu permită eroziunea apei și întreținerea în bune condiții a acoperișului. Și pentru cei care nu au pierdut ideea inițială, clădirile din lut au amprentă de carbon zero.



Articol din domeniile

ȘTIRI Interne Tehnologie

Mihaela Ioncelescu

Absolventă de Filosofie, are un master în Studii Americane, lucrează la un post de radio și crede că oamenii inteligenți și cu curaj să gândească neconvențional pot avea cele mai bune idei pentru a schimba lumea.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!