Arhitecţii se feresc să mai fie asociaţi cu un stil anume (The new style - "No style")

Postat la 22.01.2018 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Externe, Arhitectură + urbanism

 Share

Este tot mai dificil să defineşti stiluri particulare în arhitectura şi design-ul de interior contemporane. Motivul este, după spusele Rossanei Hu de la Neri&Hu, că arhitecţii şi designerii au trecut de la a aborda un stil anume, la a merge spre o abordare eclectică prin care să fie feriţi de riscul de a fi încadraţi într-o categorie anume. 

Hu a exprimat această opinie în discuţia purtată în cadrul panelului Dornbracht găzduit de Dezeen la Berlin la finele anului trecut. 



Rossana Hu şi Lznson Neri de la Neri&Hu, Rafael de Cardenas, fondatorul Architecture At Large şi redactorul-şef de la Dezeen, Marcus Fairs

Foto: dezeen.com

Tema discuţiei a fost “Sunt trend-urile de interior depăşite?” Conversaţia a fost moderată de fondatorul Dezeen, Marcus Fairs, împreună cu directorul Dornbracht, Holger Struck, şi au participat alături de Rossana Hu, Lyndon Neri, co-fondatorul Neri&Hu şi designerul de interior Rafael de Cardenas, fondatorul Architecture At Large. Participanţii au adus în discuţie amploarea pe care o ia eclectismul în domeniul designului interior şi lipsa unor mişcări arhitecturale noi care să fi marcat ultimii ani. 

Discuţia a fost prilejuită de începuturile colaborării dintre Dornbracht, Neri&Hu şi DeCardenas pentru un proiect care îşi propune să interpreteze “stilul tranziţional” (transitional style). Conceptul vine din America de Nord şi este folosit pentru a descrie o abordare în design-ul interior care combină elementele tradiţionale cu cele moderne. 


Vaia, linia de produse rezultată în urma colaborării dintre Dornbracht, Neri&Hu şi DeCardenas

Foto: dezeen.com

Deşi a fost dezbătută exclusiv între specialişti tema este una relevantă deopotrivă pentru aceştia şi pentru publicul larg deoarece deschide o discuţie care ţine de interacţiunea dintre arhitecţi, respectiv designeri şi clienţii lor. 

Mai jos sunt câteva dintre ideile care au marcat conversaţia şi despre care cred că ne pot servi ca puncte de reflecţie şi, totodată, ca provocări pentru a începe o discuţie despre ce aşteptări avem de la arhitectura şi design-ul prezentului? Există un stil (sau o serie de stiluri) care domină gusturile în contemporaneitate? Design-ul valoros este cel apreciat la scară largă ca fiind în top din punct de vedere al calităţii şi inovaţiei sau cel care este capabil să reflecte în mod cât mai fidel nevoi şi personalităţi unice?



Dornbracht Conversations

Foto: dezeen.com

Iată care au fost câteva dintre ideile vehiculate în cadrul panelului Dornbracht de la Berlin:

“Nimeni nu mai vrea să fie etichetat cu un stil anume, pentru că vor să fie dincolo de stil. ≪Niciun stil≫ a devenit cel mai mare stil.” (Rossana Hu)

“Trend-urile sunt pentru marketingul comercial. Pornesc de la ideea că societatea sau un grup de oameni vor vrea acelaşi lucru, dar de fapt nu mai avem nevoie de aşa ceva.” (Rossana Hu)

“Cu ajutorul social media există acum o manieră mai directă de a afla ce vor oamenii şi de a face predicţii şi customizări, iar modalităţile diferite de manufacturare le pot oferi oamenilor exact ceea ce îşi doresc.” (Rossana Hu)

“Nu cred că trend-urile sunt ceva ce ţine de trecut, cred doar că există mai multe voci şi mai multe subseturi şi cred că asta oferă mai multe oportunităţi.” (DeCardenas)   

“Trend-urile obişnuiau să vină de sus în jos, dar acum trend-urile vin de jos în sus. Este înspăimântător pentru că lipseşte controlul, dar probabil asta este chestia interesantă.” (DeCardenas) 

Cum vă situaţi faţă de aceste poziţii? Sunt trend-urile o chestiune care ţine de trecut sau continuă să existe, dar se pierd într-o polifonie de voci şi subvoci a căror prezenţă e facilitată de noile medii de comunicare?

Sursa



Articol din domeniile

ȘTIRI Externe Arhitectură + urbanism

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!