În Bucureşti vor fi amplasate sisteme pentru colectarea deşeurilor de ambalaje, de echipamente electronice, de baterii şi acumulatori

Postat la 05.09.2017 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Interne, Economie + administrație

 Share

Conform legislaţiei în vigoare, Municipiul Bucureşti are o serie de obligaţii privind colectarea separată şi reciclarea deşeurilor. Între acestea se numără şi următoarele:


Toate aceste obligaţii şi altele similare vin în întâmpinarea unor nevoi care definesc un cadru mai larg. Este vorba despre: nevoia de a se reduce consumul de resurse naturale neregenerabile (cu precădere de reducerea consumului acestora pentru crearea de ambalaje, de echipamente electrice etc.), de nevoia de a se evita impactul negativ al deşeurilor asupra mediului, de nevoia de a creşte nivelul de conştientizare a consumatorilor cu privire la impactul deşeurilor asupra mediului şi cu privire la efectele pozitive pe care le-ar putea avea reciclarea deşeurilor etc.  

Pe fondul acestor obligaţii şi nevoi, Municipiul Bucureşti a încheiat un acord cu Green Group prin Total Waste Management SRL (TWM). Acordul este unul de voluntariat care, în plus, are caracteristicile unui program pilot. Obiectivul proiectului este de a creşte cantitatea de deşeuri colectate (ambalaje primare DEEE-uri şi baterii) cu 1% pe an începând din al doilea an al proiectului. Pentru a se putea realiza acest obiectiv este important ca mai întâi să se stabilească repere care să facă posibilă măsurarea evoluţiei. Astfel pentru primul an al proiectului atât reprezentanţii Municipiului Bucureşti, cât şi TWM să monitorizeze şi să estimeze cantitatea de deşeuri colectate pentru a indica astfel nivelul de pornire (şi de măsurare a performanţei) pentru anul următor.        

Prin acordul semnat, TWM se angajează să amplaseze în Bucureşti minimum 50 de unităţi de staţii SIGUREC CITY şi minimum 2 unităţi de staţii SIGUREC PUBLIC. Deşeurile colectate prin aceste staţii ar urma să fie transportate către operatori autorizaţi pentru a fi reciclate. Municipiul Bucureşti nu va trebui să plătească în primul an pentru staţiile şi serviciile oferite de TWM şi își va aduce contribuţia în cadrul proiectului punând la dispoziţia acestora, gratuit, spaţiile de care vor avea nevoie (aprox. 25 mp pentru fiecare staţie) precum şi eventualele documente (autorizaţii, avize etc.) cerute de diferite instituţii (Oficiul Registrului Comerţului etc.).


SIGUREC CITY

Foto:sigurec.ro

Sunt disponibile şi alte tipuri de staţii de colectare selectivă a deşeurilor, dar acestea nu fac încă obiectul acordului. Staţiile alternative SIGUREC PRIME şi SIGUREC IN vor putea fi şi ele amplasate în Bucureşti dacă pe viitor se va considera util. Staţiile SIGUREC PRIME ar avea nevoie de un spaţiu de aprox. 70 mp, în vreme ce celelate, SIGUREC IN, sunt gândite să aibă multă flexibilitate, pentru amplasarea lor fiind necesară o suprafaţă de aprox 4 mp.    

Staţiile care vor fi amplasate vor rămâne în proprietatea TWM pe toată perioada desfăşurării programului, compania fiind cea care se va ocupa de racordarea sistemelor la energie, de costurile cu energia electrică consumată, de costurile presupuse de colectare şi transportul deşeurilor şi de costurile de întreţinere a aparatelor. De asemenea, TWM va fi cea care va suporta costurile cu stimulentele oferite celor care reciclează, atunci când vor fi implementate astfel de sisteme. Între obligaţiile TWM va intra şi aceea de a informa Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) cu privire la cantităţile de deşeuri colectate şi la cuantumul sumelor investite în stimulente.     


Amplasarea staţiilor SIGUREC

În ce priveşte amplasarea sistemelor, acestea vor fi poziţionate în spaţii care să le facă uşor accesibile populaţiei şi personalului de întreţinere fără însă a incomoda circulaţia stradală sau pietonală. De asemenea, acestea nu vor fi amplasate în spaţii verzi. 


Modelele SIGUREC

SIGUREC PUBLIC

Această staţie de colectare are nevoie de 30 mp pentru a fi amplasată şi va permite colectarea de: deşeuri de ambalaje de plastic, sticlă, aluminiu, baterii, deşeuri de echipamente electrice şi electronice (frigidere, aspiratoare, tv, radio, unelte electrice etc.), lămpi, baterii, ulei uzat etc. 





SIGUREC CITY

Pentru amplasarea SIGUREC CITY este nevoie de o suprafaţă de 25 mp.

Sistemul permite colectarea deşeurilor de tipul: ambalaje de plastic, sticlă, hârtie/ carton, baterii, lemn, aluminiu, becuri şi toate tipurile de echipamente electrice şi electronice. În plus, permite oferirea de recompense pe loc de tipul: cash sau vouchere de reduceri la cumpărături. 







Cât de receptivi credeţi că vor fi locuitorii Bucureştiului cu privire la soluţiile de colectare selectivă a deşeurilor propuse prin acordul dintre Municipalitate şi TWM?


Sursa 



Articol din domeniile

ȘTIRI Interne Economie + administrație

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!