Ion Țiriac vrea sa construiască cel mai mare complex sportiv din România. Ce presupune investiția?

Postat la 31.08.2017 de Adina POPESCU in ȘTIRI, Interne, Arhitectură + urbanism

 Share

După ce în 2012 a inaugurat Complexul Sportiv Ion Țiriac în locul fostei baze sportive Granitul, iar în 2016 patinoarul din Otopeni, Ion Țiriac are planuri și mai ambițioase în ceea ce privește construirea de clădiri destinate activităților sportive.

Omul de afaceri și-a propus să construiască în jurul fostului Metro Otopeni o universitate sportivă care să vină în sprijinul viitorilor campioni sportivi.

Iar planul miliardarului este cât se poate de binevenit și cel mai probabil va avea șanse de reușită. Acum câțiva ani, Primăria Generală a Capitalei a anunțat lansarea unui proiect similar pe același teren, dar planurile autorităților statului s-au pierdut pe drum, după numeroase amânări.

„În jurul patinoarului avem peste 30 de hectare de teren unde vom face o universitate sportivă, aşa cum sunt în Statele Unite. Lângă patinoar va fi un bazin olimpic, o pistă de atletism, o sală cu 3.000 – 3.500 de locuri, poligon de tir, 10 terenuri de baschet, 12 de volei, 30 de tenis. Sportul este o industrie de miliarde, dar ai nevoie de pasiune”,declară Ion Țiriac despre construirea complexului sportiv, citat de Ziarul Financiar.

Evident, viitoarea construcție este văzută de acesta ca o investiție și o afacere ce va deveni în timp profitabilă. În plus, suma spectaculoasă ce urmează să fie investită va fi adusă din fonduri europene, precum și din investițiile mai multor oameni de afaceri.

Investiția în noul campus universitar este estimată la 150-200 de milioane de euro, iar complexul ar urma să fie finalizat în trei ani.

După cum se știe, omul de afaceri are destulă experiență în construirea de astfel de baze sportive. Acum 17 ani, Ion Țiriac i-a convins pe oficialii Primăriei din Madrid să investească aproape 200 de milioane de euro în construirea complexului sportiv Caja Magic, care cuprinde trei săli de sport de 12 500, 3500 și 2500 de locuri cu acoperiș retractabil.

Anul trecut, în apropierea aceluiași teren pe care Ion Țiriac dorește să construiască cel mai mare complex sportiv din România, tot acesta a inaugurat Patinoarul Telekom Arena. Practic, acesta a reprezentat prima construcție din gigantul complex sportiv pe care afaceristul îl plănuiește și la care vrea să demareze cât mai repede lucrările.

Inaugurat înainte de sărbătorile de iarnă, patinoarul are 500 de locuri, este funcțional 11 luni pe an și poate fi folosit atât de copii, cât și de sportivii de la patinaj artistic.

A fost construit în doar 3 luni, iar investiția totală s-a ridicat la suma de 3.6 milioane de euro.

Complexul sportiv de la Otopeni va mai cuprinde 25 de terenuri de tenis și posibil o arenă, pentru ca în viitor aici să se poată organiza turneul BRD Năstase Țiriac Trophy, mutat pentru doi ani la Budapesta din cauza închiderii Arenelor BNR. Tot aici, Ion Țiriac va construi un stadion cu pistă de atletism și o grădiniță sportivă, un concept nou pentru țara noastră care va fi implementat de omul de afaceri.

Cum vi se pare inițiativa lui Ion Țiriac? Va reuși să atragă fondurile necesare unei construcții de o asemenea amploare?

Sursa 

 

 




Articol din domeniile

ȘTIRI Interne Arhitectură + urbanism

Adina POPESCU

Pasionată de lectură încă din școală, am descoperit cu placere pasiunea pentru scris și oraș, pentru explorări urbane și călatorit prin orașe străine. Tot așa a apărut și pasiunea pentru arhitectură și mediul construit, apoi pentru tehnici și tehnologii constructive.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!