București, capitala europeană a cutremurelor

Postat la 26.03.2017 de Cristian RUSU in ȘTIRI, Interne, Economie + administrație

 Share

Am preluat acest titlu de la jurnalistul Kit Gillete, care publica acum trei ani un articol despre capitala României în ediția online a cotidianului britanic The Guardian.

Este sugestiv și realist, m-au convins specialiștii Universității Tehnice de Construcții București cu care am stat de vorbă după ce au avut amabilitatea să-mi pună la dispoziție un număr considerabil de studii tehnice. Documentație întocmită inginerește, fără floricele sentimentale sau presupuneri hazardate, bazate strict pe cifre care cuantifică sec vulnerabilitatea Capitalei la seism.

Nu-mi rămâne decât să le prezint împreună cu explicațiile de rigoare și unele considerente privind situația actuală.


Riscul seismic este dat de trei factori: hazardul seismic (fenomen natural imposibil de anticipat), vulnerabilitatea structurilor de rezistență ale construcțiilor și expunerea (suma vieților umane ce pot fi pierdute și pagubele materiale care pot fi înregistrate în urma unui eveniment seismic).


In peste 500 de ani de existență, Bucureștiul a fost zguduit de numeroase cutremure puternice pornite din zona sub-crustală a Munților Vrancei. Au fost înregistrate pagube pe 2/3 din teritoriul țării și chiar în unele țări vecine: Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

Cele mai mari și mai bine documentate cutremure din ultimii 200 de ani au fost cele din 1802, 1838, 1940 și 1977, toate având ca rezultate peste 2000 de vieți pierdute, de asemenea pagube materiale și patrimoniale imense, majoritatea în Capitală. Bucureștiul are cea mai mare expunere iar structurile de rezistență ale clădirilor mai vechi au fost concepute fără să se aibă în vedere eventuale cutremure.




Anul 1963 este cel care marchează introducerea de normative în construcții capabile să diminueze riscul seismic. Toate clădirile înălțate până la acea dată sunt structuri concepute doar să stea în picioare și nu să reziste la zguduiri. Au fost adoptate măsuri cu eficiență scăzută, importate din URSS, care se bazau parțial pe modele mai vechi aplicate în SUA, primele care au ridicat zgârie-nori și lidere teoreticiene în domeniu.

 După dezastrul din 1977 România a fost singurul stat din blocul estic care a preluat, tot de la specialiștii SUA, o bună parte din normativele vremii și le-a inclus într-un cod propriu, net superior celui vechi. Clădirile înălțate după 1978 sunt astfel ceva mai sigure. Revizuirile, care țin cont de noile descoperiri științifice din 1992 si 2006 au impus normative și mai drastice, iar în 2013 am înregistrat un nou și ultim salt calitativ privind siguranța construcțiilor.

Trebuie precizat, totuși, că suntem încă departe de ce am avea nevoie pentru a afirma cu o rezonabilă certitudine că viitoarele seisme nu vor afecta ce se construiește de acum înainte și rămânem cu grave probleme nerezolvate din trecut.


Cele mai frumoase clădiri ridicate în perioada interbelica (le găsim pe Calea Victoriei, Magheru , Nicolae Bălcescu sau Kiseleff dacă este sa căutam câteva exemple semnificative), fie că au sau nu bulină roșie, se încadrează fără discuții în prima grupă de risc. Asemenea clădiri s-au prăbușit în 1977, iar următorul cutremur, dacă va fi de o intensitate comparabilă, va mai doborî o mare parte dintre ele . Primele candidate sunt clădirile care au spații comerciale și săli de spectacole la parter și demisol. Asa se explica anunțurile, ce pot fi văzute și astăzi, privind închiderea pe termen nedefinit a unor asemenea afaceri în zonele amintite. Cuvântul cheie, nedefinit, dă întreaga măsură a incompetenței și indiferenței. În stilul pompieristic cu care ne-au obișnuit, autoritățile suflă astăzi și în iaurt pentru dezastrul de la Colectiv, dar nu sunt capabile să gândească pe termen mediu și lung. Am închis și mai vedem. Noile generații vor avea mai puține muzee, teatre sau săli de cinema pentru că nimeni nu investește la noi în clădiri destinate culturii. Cultura nu "vinde" iar filme se pot vedea și la mall.


Bulina roșie, pusă pe clădiri după expertize laborioase, avea rolul de a atrage atenția că este nevoie de consolidări cu prioritate, și nu de a rămâne permanent un simbol al peisajului bucureștean. Din păcate aleșii neamului, limitați cum ii știm și ii votăm la fiecare 4 ani, ne-au avertizat că ne cade tavanul în cap și au considerat că misiunea lor s-a încheiat. Din aproximativ 2000 de clădiri care au nevoie de consolidări au beneficiat de lucrările corespunzătoare 24... în 20 de ani. Pe motiv că nu sunt bani decât pentru a asfalta aceeași bucată de stradă la intervale regulate. Sub pretextul penibil că în clădirea cu zeci de apartamente nu se poate demara consolidarea dacă un singur locatar se împotrivește. Dreptul de proprietate este sfânt și dacă o clădire se prăbușește omorându-l pe căpos la pachet cu toți vecinii (pe care i-a lipsit de propriile lor drepturi) și cu trecători ghinioniști, autoritățile au scuza pregătită.

La un moment dat s-au construit doua blocuri pe Calea Victoriei pentru a reloca cetățenii, trăitori în clădirile de mare risc, pe perioada consolidărilor. O idee bună care, evident, nu s-a concretizat.


Astăzi, la 40 de ani după nenorocirea din '77, discuțiile despre renovări și relocări impuse prin lege sunt reluate, sub presiunea media, pe tonuri grave și aparent preocupate de mai marii zilei. Vom vedea într-un material viitor cum (nu) se trece de la vorbe în vânt la măsuri legislative responsabile.


Au fost consolidate 24 de clădiri în 20 de ani, alte sute se vor prăbuși la prima ocazie.

In caz că am uitat, la cutremurul din 1977 au murit 1578 de români, marea majoritate în București, iar 11221 au fost răniți. 32 de clădiri înalte din București s-au prăbușit, 29 construite în perioada antebelică și 3 intre anii '60-'70. Astăzi avem 374 de clădiri în inima orașului cu aproximativ 2700 de apartamente care, probabil, nu vor rezista, după alți 40 de ani de exploatare și neglijentă, unui nou seism.


Specialiștii avertizează că pagubele din '77, 2 miliarde de dolari, pot fi astăzi de zece ori mai mari, cu un impact economic greu de apreciat, capabil să ne țină cu mâna întinsă la împrumuturi externe în viitorii 10-20 de ani. Cât despre șocul emoțional... ne mai amintim vag că 1500 de oameni au dispărut sub ruine acum aproape jumătate de secol, dar ne sunt încă proaspete în minte cele 64 de victime de la Colectiv. Crede cineva că vor fi suficiente câteva demisii dacă lipsa de viziune și voință politica ne vor arunca pe prima pagina a ziarelor lumii cu alte câteva mii de noi sacrificați? Detest scenariile catastrofice și titlurile senzaționaliste, dar logica cifrelor nu lasă loc de îndoială. Cutremure ca cel din '77 au o perioadă de recurență între 50 și 100 de ani, iar 40 au trecut deja. Teoretic, dacă trecem la treaba astăzi, mai este timp pentru a limita efectele următorului sinistru. Chiar dacă nu ne permitem, mai bine împrumutăm astăzi 2 miliarde de euro decât 20 mai târziu. Facem ordine în ogradă, ne mai cosmetizăm un pic patrimoniul arhitectural la nivel de capitală europeană, dăm de lucru constructorilor și mai multor mii de șomeri... Economisim pe termen mediu sau lung bani serioși și mai ales salvăm nenumărate vieți laolaltă cu câteva dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureștiului.


Din păcate nu are cine să facă saltul de la teorie la practică. Ar fi nevoie de prea multe minți luminate în Guvern și Parlament (care să asigure finanțarea prin Ministerul Dezvoltării plus cadrul legislativ) și în Primăriile care ar avea rolul de a gestiona implementarea programului.

Nu de mult, o nouă tentativă de a găsi soluțiile legale și financiare pentru a rezolva problema consolidării clădirilor aflate în pericol a eșuat lamentabil.


Este prea complicat așa că mai bine nu facem nimic și poate nu vine cutremurul în mandatul acesta. Sau poate va fi zguduitura mai slabă și scăpăm de demolarea naturală încă 50 de ani. Ori poate vine în timpul zilei când locatarii clădirilor condamnate sunt plecați de acasă și ne putem da demisia în loc să fim linșați în piață publică. Între timp, închidem câteva localuri, dăm niște amenzi, ne prezentăm drept salvatorii neamului și sperăm că lumea va uita. Drept bonus, dacă necazul vine peste români când nu mai suntem pe funcție, putem face turul televiziunilor lăudându-ne că pe vremea noastră așa ceva nu era posibil și poate ne lipim de un nou mandat. Este veșnica rețetă- jumătate indiferență, jumătate socoteli meschine de precupeață- reîncălzită periodic de cei care populează păgubos administrația României. Specimene poziționate nenatural în vârful lanțului trofic deși fac parte din aceeași încrengătură cu cei care, după "afacerea Colectiv", au dat cu subsemnatul prin beciurile poliției.


Am plâns acum doi ani și ne-am simțit solidari un moment cu 64 de tineri dispăruți și alte zeci de mutilați care încă suferă departe de ochii publicului, dar vom avea nevoie de rezerve mult mai mari de autocompătimire pentru cele care vor veni.

Calcule reci arata că incoerența și bâjbâielile administrației de astăzi, le vom "sărbători" încă odată, mai devreme sau mai târziu, prin noi zile de doliu național.


Articol din domeniile

ȘTIRI Interne Economie + administrație

Cristian RUSU

Cristian este absolvent al Facultatii de comunicare si relatii publice din cadrul SNSPA si are 18 ani de experienta media completa (ziar, radio, televiziune si new media). A redactat articole de presa, advertoriale, scenarii si reportaje tv, a organizat campanii electorale si zeci de alte evenimente menite sa promoveze o persoana sau o organizatie. Vine in paginile Arhipedia cu o pasiune mai veche pentru arhitectura si amenajari interioare, dornic sa contribuie la imbunatatirea relatiilor dintre constructori, beneficiarii acestora si toate organismele sau institutiile care favorizeaza ori stau in calea acestor relatii.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!