Franţa a inaugurat prima şosea cu panouri solare

Postat la 25.01.2017 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Externe, Tehnologie

 Share

Ministrul mediului din Franţa, Ségolène Royal, a inaugurat în debembrie anul trecut primul drum cu panouri solare din lume. Kilometrul de drum ecologic include 2880 de panouri solare şi a fost amplasat în Tourouvre-au-Perche. Drumul a fost realizat cu ajutorul tehnologiei pusă la dispoziţie de compania de construcţii Colas‘ Wattway. Panourile solare sunt bine protejate de o răşină în care sunt incluse şi cinci straturi de silicon, pentru a spori siguranţa ansamblului.   

Compania Wattway susţine că se aşteaptă ca drumul să producă 280 MWh în fiecare an.Estimarea este făcută pe an, dat fiind că producţia zilnică poate varia semnificativ în funcţie de starea vremii.  

Drumul cu panouri solare va fi atent supravegheat vreme de 2 ani, pentru a se observa, pe de o parte, cantitatea de energie pe care o va genera şi, pe de altă parte, rezistenţa sa în timp. Jean-Charles Broizat, directorul companiei Wattway s-a arătat optimist, dar totodată precaut, atunci când a discutat despre oportunităţile pe care le deschide acest proiect, “Suntem încă într-o fază de experiment. Faptul că am putut construi un site- experimental de această anvergură este o oportunitate reală pentru inovaţia pe care o propunem. Acest site ne-a permis să îmbunătăţim procesul de instalare a panourilor fotovoltaice precum şi pe cel de producţie şi să optimizăm constant inovaţia.”

Entuziasmul asociat cu acestă întreprindere inedită este de înţeles, dar nu este împărtăţit de toată lumea. Sunt persoane care consideră că drumul a fost o cheltuială guvernamentală excesivă. Vice preşedintele Reţelei pentru Tranziţie Energetică a declarat pentru publicaţia LeMonde: “Este fără îndoială un avans tehnologic, dar pentru a dezvolta sectorul de energii regenerabile există alte priorităţi decât un gadget cu privire la care sunem mai siguri că este foarte scump, decât că funcţionează.”.

Există tot mai multe opţiuni pentru a folosi panourile solare, în ce mod pot fi acestea exploatate în spaţiul public pentru a oferi beneficii întregii comunităţi, nu doar consumatorilor privaţi? Ce proiecte ar putea fi iniţiate în acest sens? Cum ar trebui cântărit impactul inovaţiilor tehnologice pentru a stabili dacă ele sunt mai degrabă generatoare de beneficii sau de cheltuieli inutile?


Sursa.




Articol din domeniile

ȘTIRI Externe Tehnologie

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!