ELBPHILARMONIE - sala de concerte de al cărei design sunt responsabili algoritmii

Postat la 18.01.2017 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Externe, Arhitectură + urbanism

 Share

O nouă clădire cu săli de concerte a fost construită în Hamburg Germania. Clădirea realizată de arhitecţii elveţieni de la De Meuron impresionează prin liniile sale futuriste. Datorită lor, faţada pare a fi o colecţie de valuri, liftul cu linii curbe pare să îi transporte pe pasageri în mijlocul unui peisaj extraterestru, iar scările clădirii, par a fi scoase direct din desenele lui Escher. Totuşi nu în asta constă elementul de fascinaţie al clădirii, ci în modul în care a fost realizat auditorium-ul său central.

Clădirea a costat aproximativ 800 milioane de euro, iar preţul se reflectă în detaliile arhitecturale care îi pot impresiona pe vizitatori la tot pasul. În ciuda numeroaselor sale zone de interes, auditoriul central rămâne însă punctul spre case se concentrează cu precădere atenţia. Folosind culori neutre şi destul de reci, spaţiul are ceva din imprevizibilul care caracterizează mediul natural. Liniile şi volumele sale împrumută ceva din naturaleţea unui spaţiu sălbatic, exterior, modelat în timp de diferitele procese naturale. Acesta este, cel mai probabil, efectul celor 10000 de panouri acustice unice care îmbracă tavanul, zidurile şi balustradele. Acestea dau auditoriului un aspect aproape organic, care aminteşte, cum spuneam, de transformările care se petrec în natură. Diferenţa este că organicitatea auditoriului nu are la origini forţele naturale, ci pe cele tehnologice. 

Auditoriul este cea mai mare dintre cele trei săli de concerte ale Elbphilharmonie şi a presupus, între altele folosirea design-ului parametric. Acesta este un proces în care designerii se folosesc de algoritmi pentru a da obiectelor create o anumită formă. Algoritmii sunt des folosiţi în practică de la construcţii precum poduri, până la elemente mai mici, aşa cum sunt componentele motocicletelor, sau obiecte de design, cum se întâmplă în cazul mobilierului. În cadru clădirii din Hamburg, Herzog şi De Meuron au folosit algoritmi pentru a crea cele 10.000 de panouri acustice din fibră de gips. Fiecare dintre cele 10.000 de panouri este unic şi crează împreună un puzzle gigant care surprinde nu numai prin estetică, ci şi prin funcţionalitate. Estetic, panourile completează potrivit “peisajul” ale cărui alte piese principale sunt ceşe 2.150 de scaune şi 1000 de becuri lucrate manual. Benjamin Koren a fost unul dintre cei care au lucrat alături de Herzog şi De Meuron la designul şi fabricarea panourilor. Acesta a explicat că fiecare panou are un rol în ansamblu.

Cele 10000 de panouri acustice au, împreună, 1 milion de “celule” - mici striaţii, care par a fi răzuite manual, al căror rol este să modeleze sunetele din această impresionantă sală de concerte. Lungimea celulelor variază între 4 şi 16 cm. Conform explicaţiilor date de Koren, când undele sonore lovesc panourile, suprafaţa neregulată a acestora fie absoarbe, fie reflectă sunetele. Având forme unice, fiecare panou are un efect unic, iar împreună crează un ansamblu acustic echilibrat. Tehnica este una folosită de secole în întreaga lume, ceea ce e nou în cazul Elbphilharmonie, este felul în care au fost realizate panourile.     

Pentru realizarea lor s-a lucrat cu faimosul acustician Yasuhisa Toyota. El a fost cel care a creat harta acustică optimă pentru auditoriu. Ţinând cont de geometria sălii acesta a ştiut că în funcţie de dispunerea lor, panourile acustice trebuiau să aibă canale mai adânci pentru a absorbi ecourile, iar altele, suprafeţe mai netede. Arhitecţii aveau şi ei propriile exigenţe, voiau ca panourile care îmbracă sala să aibă un aspect relativ uniform şi plăcut estetic.    

Koren a pus la un loc preferinţele ambelor părţi şi a creat un algoritm care a produs 10.000 de panouri unice care respectă deopotrivă nevoile acustice şi pe cele estetice ale sălii. “În asta constă puterea designului parametric” a spus el. “Am apăsat play şi a creat un milion de celule, toate diferite şi toate bazate pe aceşti parametri. Am avut control 100% în crearea algoritmului şi nu am mai avut deloc control asupra a ceea ce a urmat.”

Pentru unii designeri, această perspectivă de a renunţa la control este una înfricoşătoare, Koren însă, consideră că este o opţiune practică, “Ar fi nebunie curată să te apuci să faci asta de mână.” a spus el. 

Privind prin prisma acestui exemplu, cum vi se pare că va evolua design-ul în viitor? Va fi tehnologia constant folosită pentru a îmbunătăţi produsele imaginaţiei? Ce efecte vor exista în arhitectură şi construcţii?


Sursa.



Articol din domeniile

ȘTIRI Externe Arhitectură + urbanism

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!