Despre exportul de poluare şi oraşele verzi rezervate celor care şi le permit

Postat la 12.01.2017 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Externe, Arhitectură + urbanism

 Share

Felul în care măsurăm sustenabilitatea oraşelor nu reflectă impactul lor real asupra mediului, iar “oraşele verzi” se conturează tot mai mult ca un lux rezervat celor bogaţi, spune David Wachsmuth.  

Gentrificarea descrie un proces de modificare a unei zone urbane prin înlocuirea populaţiei locului cu una nouă, cu o situaţie financiară mai bună. Aşadar locul vechilor locuitori e luat de cei noi, aceştia dintâi fiind nevoiţi să se orienteze spre alte zone.

La un astfel de fenomen face trimitere David Wachsmuth atunci când vorbeşte despre “gentrificarea de mediu”. Profesorul susţine că încercările de a crea oraşe verzi (sau mai verzi) sunt în prezent foarte focalizate şi îşi stabilesc ca ţintă zone relativ mici: o clădire, un cartier sau un oraş. Procedându-se astfel se pierde din vedere imaginea de ansamblu, reţeaua regională sau locală de zone de locuire din care fac parte aceste mici segmente. Impactul acestei neglijenţe, susţine David Wchsmuth, este demn de luat în seamă pentru că duce la ceea ce el a numit “environmental gentrification”. 

Creând spaţii limitate care au proprietatea de a fi “mai verzi”, această caracteristică a lor devine un plus de valoare în contrast cu cele care nu sunt astfel. În consecinţă, date fiind beneficiile pe care le oferă, şi oferta limitată, acestea devin mai căutate, iar o creştere a cererii în condiţii de ofertă limitată determină şi o creştere a preţului de piaţă al locuinţelor verzi. Sub impactul acestei creşteri, argumentează David Wachsmuth, valoarea întregii zone cu astfel de reşedinţe creşte şi odată cu creşterea preţurilor se produce o transformare şi la nivelul compoziţiei populaţie care locuieşte acolo. Cei cu resurse financiare scăzute nu-şi mai pot permite să plătească preţul chiriilor şi cheltuielilor, fiind aşadar nevoiţi să se orienteze spre alte spaţii pentru a le face loc celor care pot plăti beneficiile verzi.  

Deşi intervenţiile care transformă oraşele în spaţii mai verzi pot fi apreciate de toţi locuitorii oraşelor, proiectele de dezvoltare ţin cont de oportunităţile economice pe care le pot avea investiţiile pe care le fac. Astfel, în acest proces de dezvoltare, resursele (şi în consecinţă beneficiile) sunt distribuite inegal. Cele mai vizate zone sunt cele cu o bună dezvoltare economică şi cele care au capacitatea de a atrage un număr mare de turişti.  

Ca urmare a acestui proces oraşele bine dezvoltate sunt cele care apar întotdeauna bine plasate în topurile care evaluează sustenabilitatea. Wachsmuth susţine că din acest punct de vedere “sustenabilitatea” este definită într-un mod foarte îngust şi nu reflectă o situaţie relevantă la nivel macro. Chiar dacă infrastructura locală este una “verde”, nu trebuie pierdut din vedere impactul pe care locuitorii zonelor dezvoltate economic şi sustenabile îl au în afara graniţelor lor verzi. Este luat ca exemplu oraşul San Francisco, un oraş definit ca fiind post-industrial, aşadar mai puţin alimentat financiar de sectoarele de producţie şi manufacturi şi mai mult susţinut prin industria serviciilor şi prin tehnologie. Amprenta de carbon a celor din San Francisco este relativ scăzută, dar cifrele se modifică semnificativ când calculul ţine cont şi de bunurile pe care aceştia le aduc din alte zone sau călătoriile pe care le fac în afara San Francisco-ului. Aşadar în definiţia sustenabilităţii ar trebui făcut loc şi pentru acel impact pe care locaţiile bine delimitate îl produc dincolo de graniţele regionale.    

Profesorul Wachsmuth a dus mai departe aceste idei şi a argumentat că măsurătorile care se fac în prezent pentru a calcula nivelul de sustenabilitate al anumitor regiuni sunt înşelătoare. Pentru a putea estima corect acest impact, este necesar ca măsurătorile să ţină cont nu doar de activităţile desfăşurate într-o anumită regiune ci de întregul consum asociat cu acea regiune. E foarte posibil ca mare parte din electronicele folosite, spre exemplu în San Francisco să fi fost produse în altă parte a lumii. Crearea acelor electronice presupune un consum semnifcativ de resurse şi are un impact notabil asupra mediului. Dacă acestea ar fi asociate cu consumatorii, cu cei care cumpără produsele, iar nu cu producătorii, este foarte posibil spune Wachsmuth, ca impactul estimat al oraşelor verzi să se dovedească a fi de fapt dublu. 

O astfel de perspectivă impune şi un transfer de responsabilitate. Răspunderea pentru modul în care producţia afectează mediul se transferă de pe umerii producătorilor pe cei ai consumatorilor. O abordare mai raţională a consumului va determina o abordare mai raţională a producţie. Ignorând consumul de care sunt responsabili, locuitorii oraşelor sustenabile nu fac altceva decât să îşi exporte poluarea. Nu o produc direct, local, în zona în care locuiesc, dar impun dezvoltarea producţiei (şi în consecinţă a poluării) în alte zone.  

Pentru a obţine o imagine corectă a sustenabilităţii urbane ar fi nevoie să se ia măsuri inclusiv în ceea ce priveşte modul în care se măsoară nivelul de poluare sau gradul de sustenabilitate al oraşelor. 

Vi se pare utilă perspectiva propusă de ideea gentrificării de mediu? În ce măsură aţi spune că aţi simţit direct efectele acestui proces? Ce iniţiative credeţi că ar fi potrivite pentru a reduce inegalităţile generate de o abordare focalizată pe micro-regiuni atunci când vine vorba de sustenabilitate urbană?


Sursa. 



Articol din domeniile

ȘTIRI Externe Arhitectură + urbanism

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!