Trotuare din plastic reciclat capabile să capteze energia solară

Postat la 10.01.2017 de Mihaela ALECU in ȘTIRI, Externe, Tehnologie

 Share

Startup-ul maghiar Platio a conceput un sistem de pavaj care face ca trotuarele să ne servească prin mai multe funcţiuni. Acest sistem crează, în primul rând, o nouă destinaţie pentru plasticul folosit de care ştim cu toţii că nu ducem lipsă. Sistemul de pavaj conceput de Platio foloseşte ca materie primă plasticul reciclat. În al doilea, rând pavajul e gândit astfel încât să capteze energia solară, iar în al treilea rând, ei bine, în al treilea rând se comportă ca orice alt trotuar, în sensul că le oferă pietonilor o platformă solidă pe care să poată merge.    

Maghiarii de la Platio nu sunt singurii care s-au gândit la un astfel de produs, iar dintre cei care au făcut paşi în aceiaşi direcţie ar merita să fie amintiţi Solar Roadways. Aceştia încearcă de ani să creeze un sistem similar şi au beneficiat pentru asta şi de fonduri de la Departamentul de Transporturi ale Statelor Unite. 

Sistemul conceput de inginerii şi arhitecţii de la Platio targhetează, cel puţin deocamdată, trotuarele, în încercarea lor de a găsi soluţii pentru a creşte nivelul de sustenabilitate al oraşelor. Sistemul e compus din panouri solare solide, suprapuse peste o suprafaţă de plastic dur. Acesta din urmă e menit să asigure robusteţea structurii, astfel încât panourile să nu se spargă atunci când pietonii păşesc sau trec cu bicicletele peste ele. Echipa de la Platio, formată din Imre Sziszák, Miklós Ilyés şi József Cseh, a creat componentele sistemului ca pe o serie de piese Lego. Acestea se întrepătrund perfect, făcând ca ansamblul să fie rezistent şi funcţional.   

Compania a obţinut deja aproxiativ $70.000 din cei 150 mp de pavaj vânduţi pentru o serie de proiecte-pilot. 

Acest pavaj de ultimă generaţie pare a fi doar un prim pas făcut de Platio în direcţia creării unui mediu urban mai verde, căci compania a anunţat planuri mari şi pentru viitor. Între proiectele pe care le au în vedere se numără şi un sistem de stocare a energiei, un un pavaj holografic “infopavement” şi faţade solare pentru clădiri.  

Cum e de altfel normal, tot mai mulţi dezvoltatori se orientează spre proiecte care să mărească nivelul de sustenabilitate al mediului nostru de locuire. Ce alte proiecte similare cunoaşteţi? Două dintre cele prezentate pe arhipedia arată cum un anumit tip de celule solare poate care capta energia de la picăturile de ploaie (http://arhipedia.ro/stire/66/de-acum-putem-genera-energie-sustenabila-din-picaturi-de-ploaie) sau cum un material textil a fost creat pentru a putea capta energia solară şi eoliană (http://arhipedia.ro/stire/96/materialul-textil-care-permite-folosirea-energiei-solare-si-eoliene).


Sursa.

Imagini.




Articol din domeniile

ȘTIRI Externe Tehnologie

Mihaela ALECU

Mihaela are un doctorat în literatură română, un masterat în creative writing, a lucrat în şcoli, în redacţia unui ziar, într-un ONG şi într-o bancă, iar după atâtea schimbări de direcţie s-a convins că poţi avea succes în orice alegi să faci, dacă faci asta cu convingere şi implicare autentică.

Articole similare

0 COMENTARII

AI O ȘTIRE DE INTERES SAU CEVA DE SPUS COMUNITĂȚII? CONTACTEAZĂ-NE!